Preşedintele argentinian şi Papa Francisc, întâlnire istorică la Vatican

Papa Francisc s-a întâlnit cu compatriotul său Javier Milei, preşedintele argentinian ultraliberal care nu a fost zgârcit cu insultele la adresa sa în ultimele luni, în cadrul unei slujbe la Vatican, în ajunul unei întâlniri oficiale şi într-un moment în care Argentina traversează o situaţie politică volatilă.

În faţa a sute de credincioşi, un Javier Milei zâmbitor s-a înclinat pentru a primi îmbrăţişarea suveranului pontif în Bazilica Sfântul Petru, la finalul slujbei de canonizare a călugăriţei şi misionarei din secolul al XVIII-lea Maria Antonia a Sf. Iosif, cunoscută sub numele de „Mama Antula”.

Preşedintele argentinian, în vârstă de 53 de ani, efectuează prima sa vizită oficială la Roma la două luni de la preluarea mandatului. El s-a ridicat în picioare în momentul în care Papa – aflat într-un scaun cu rotile din cauza dificultăţilor sale de mobilitate – a intrat în bazilică la începutul ceremoniei. Milei a îngenuncheat apoi în timpul slujbei.

Obişnuit cu ieşirile provocatoare şi impulsive, Javier Milei îl calificase, în timpul campaniei sale electorale, pe papă drept un „personaj nociv, un imbecil care promovează comunismul şi un reprezentant al Celui Rău pe Pământ”.

Milei urmează să se întâlnească şi cu preşedintele italian Sergio Mattarella şi cu prim-ministrul Giorgia Meloni.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:17 am, martie 2, 2024
temperature icon 7°C
cer acoperit de nori
Humidity 84 %
Pressure 1015 mb
Wind 21 Km/h
Wind Gust: 33 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:40 am
Sunset: 5:54 pm
Close

Close
Navigation
Categories