Premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, găzduite de Biblioteca Județeană

Sâmbătă, 16 martie, de la ora 11, în Aula Bibliotecii
Județene „Ioan N. Roman” Constanța, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din
România organizează ceremonia de decernare a premiilor acestei filiale pe anii
2022 și 2023 și a premiilor revistei Ex Ponto pe anii 2022 și 2023.

Eveniment emblematic pentru orașul Constanța, acordarea
premiilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România este menită să
aducă la cunoștința publicului literatura dobrogeană, scriitorii care o scriu
și să ofere o perspectivă asupra valorilor pe care literatura le promovează în
spațiul de cultură și civilizație dobrogeană, asupra identității culturale dobrogene.

Juriul care acordă premiile este alcătuit din: prof.
univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, în calitate de președinte și prof. univ.
dr. Lăcrămioara Berechet, coordonatoarea festivalului Poezie la nisip, dr.
Daniela Varvara, redactorul-șef al revistei Ex Ponto, Ovidiu Dunăreanu și
președinta Clubului Solteris, Emilia Dabu, ca membri.

Ceremonia este acompaniată de mai multe momente muzicale
asigurate de către Cvartetul Ovidius, 
alcătuit din Cristina Dinescu (vioară), Mihai Dunărințiu (vioară),
Tănase Garciu (violă), Ghiorghiță Tănase (cello). Cvartetul Ovidius unește
tinerețea cu experiența muzicală a membrilor săi, în dorința de a aduce pe
scenă un mesaj de valoare interpretativă în muzica clasică și nu numai.
Muzicienii recunoscuți în plan național și internațional care alcătuiesc
acest  cvartet propun publicului una
dintre capodoperele marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart.

De asemenea, cu ocazia ceremoniei, publicul va putea
vedea și expoziția de desen în cărbune și pastel cu titlul INFORMALL, realizată
de către artistul plastic Eusebio Spînu, expoziție care va ambienta scenografic
scena Aulei Bibliotecii Județene. Unul dintre cei mai importanți ceramiști din
România, Eusebio Spînu, semnează și trofeele care vor servi ca premii, fiecare
fiind o piesă unicat. „Artist vizual polivalent, abordând pictura, desenul,
sculptura, Eusebio Spînu știe că este în primul rând ceramist. Știe că
materialele ceramicii, dacă le cunoști tainele și le înțelegi, îți oferă chiar
ele șansa de a fi și pictor și grafician și sculptor. (…) Artistul s-a născut
la Constanța și chiar dacă locuiește în București, are o legătură specială cu
spațiul, cu pământul dobrogean, cu care consonează fizic, spiritual,
vibrațional. El și acum își prepară singur materialele ceramice, folosind
caolin de la Medgidia, nisip de la Nisipari, preparat după rețetele proprii.”
(Maria Zintz)

 

Gala premiilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor
din România și ale Revistei Ex Ponto se încheie cu o agapă organizată de
filială. Intrarea este liberă.

Evenimentele culturale organizate în cadrul Bibliotecii
Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul
instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories