Premierul kosovar: UE a luat partea Serbiei în timpul discuţiilor de la Bruxelles

Premierul kosovar Albin Kurti l-a acuzat pe mediatorul Uniunii Europene că a luat partea Serbiei în timpul discuţiilor recente de la Bruxelles care s-au încheiat cu UE dând vina pe lipsa dorinţei Pristinei de a-şi respecta angajamentele asumate într-un acord semnat în acest an, transmite agenţia Reuters.

Kurti a spus că emisarul UE Miroslav Lajcak s-a coordonat cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic să facă presiune asupra sa pentru a implementa doar o parte din acordul semnat în acest an ce ar putea deschide calea către normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina.

„Pe 14 septembrie, a existat o poziţionare clară a mediatorului împotriva Kosovo. Au avut mult de lucru în atacarea viitorului Kosovo”, a declarat şeful executivului kosovar într-o conferinţă de presă la Pristina.

Kurti şi Vucic s-au întâlnit, joia trecută, la Bruxelles, însă discuţiile nu au dus la niciun rezultat, potrivit şefului diplomaţiei europene Josep Borrell. Acesta a spus că Albin Kurti „nu este pregătit să avanseze” cu crearea unei asociaţii a oraşelor cu majoritate sârbă prin care să se acorde mai multă autonomie sârbilor din nordul Kosovo, un obiectiv aprobat de Pristina în urmă cu 10 ani.

„Fie vom implementa întregul acord, fie nu vom implementa doar ce vrea Serbia. Această logică este moartă”, a afirmat Albin Kurti.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Constanța, RO
6:46 pm, septembrie 30, 2023
22°C
cer senin
Wind: 19 Km/h
Pressure: 1016 mb
Visibility: 10 km
Sunrise: 7:01 am
Sunset: 6:49 pm
Close

Close
Navigation
Categories