Polonia propune interzicerea importurilor europene de diamante şi GPL ruseşti

Polonia a propus ca noile sancţiuni ale Uniunii Europene contra Moscovei ca urmare a invaziei ruse în Ucraina să includă o interdicţie asupra diamantelor şi gazului petrol lichefiat (GPL) şi a cerut alinierea sancţiunilor împotriva Belarusului cu cele contra Rusiei, transmite agenţia Reuters.

Varşovia solicită interzicerea importurilor europene de diamante ruse şi aplicarea de sancţiuni individuale companiei ruse Alrosa. Vânzarea acestor diamante a adus bugetului Rusiei 4,5 miliarde de dolari în 2021.

„Alrosa a sprijinit forţele militare ruse şi eforturile militare ale Rusiei în Ucraina, atât direct, cât şi indirect, timp de mulţi ani”, indică propunerea poloneză.

Uniunea Europeană, care a adoptat deja 11 seturi de sancţiuni contra Moscovei de la începerea invaziei ruse în Ucraina, ar trebui să interzică şi furnizarea de servicii de IT şi comunicaţii către entităţi din Rusia, printre care software, servicii de securitate cibernetică şi alte servicii IT, susţine Polonia. De asemenea, UE ar trebui să înceteze a mai cumpăra GPL rusesc, pentru a proteja integritatea şi transparenţa pieţei europene de GPL şi pentru evitarea perturbării condiţiilor de concurenţă loială.

Propunerea Varşoviei va fi analizată de Comisia Europeană, care apoi va pregăti o propunere juridică ce va trebui să fie aprobată de ambasadorii tuturor statelor membre pe lângă UE.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Constanța, RO
6:49 pm, septembrie 30, 2023
22°C
cer senin
Wind: 19 Km/h
Pressure: 1016 mb
Visibility: 10 km
Sunrise: 7:01 am
Sunset: 6:49 pm
Close

Close
Navigation
Categories