Polițiștii au descins la locuințele unor persoane acuzate că ar fi furat combustibil din trenuri și din depozitul unui aeroport (FOTO)

Sursa foto: IPJ Constanța

La data de 19 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în județul Constanța, la locuințele a 10 persoane fizice și două persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada martie – iunie a.c., persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi sustras diferite cantități de combustibil din trenurile care tranzitau sau se aflau în staționare în stațiile Cap Midia, Dorobanțu și Mircea Vodă. 

De asemenea, spun polițiștii, acestea ar fi sustras aproximativ 6.000 de litri de motorină dintr-un depozit situat în incinta unui aeroport pentru zboruri comerciale.

Prejudiciul total este de peste 118.000 de lei.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 3.600 de litri de motorină, 14 telefoane mobile, 55 de bare din fier folosite în construcții, trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, 6 tone de piatră folosită în construcții și 55 de bidoane goale.

În urma administrării probatoriului, au fost reținuți trei bărbați, bănuiți de săvârșirea faptelor.

Aceștia au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu propunere legală.

Astăzi, 20 iunie a.c., vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Citește și:
Societate din Constanța, acuzată de exploatare fără licență Percheziții la Constanța, Năvodari și Mihail Kogălniceanu! Vizate cariere de piatră și societăți comerciale (FOTO+VIDEO)

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories