La data de 20 mai 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe rețelele sociale a apărut un videoclip în care un polițist din cadrul Postului de Poliție Turcoaia, ar fi lovit cu mâna telefonul mobil al unei persoane care încerca să filmeze.
Potrivit IPJ Tulcea, în cauză a fost constituită echipa operativă formată din polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Compartimentului Control Intern în scopul verificării aspectelor.
„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violente și purtare abuzivă, materialul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru a analiza și a dispune“ – au precizat reprezentanții IPJ Tulcea
@mnt21.12
♬ sunet original – Manta🇷🇴🇷🇴🇷🇴