“Prin apel 112, IPJ Vrancea a fost sesizat că, în jurul orei 05,10, pe DN2-E85, în afara localităţii Pufeşti, un autocar înmatriculat în Bulgaria a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe o parte. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un autocar cu 59 persoane de naţionalitate bulgară. Toate persoanele au fost evacuate din autocar, din primele investigaţii fiind înregistrate patru victime cu răni uşoare, trei adulţi şi un minor”, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, având în vedere numărul mare de posibile victime, a fost activat Planul roşu de intervenţie, care însă a fost dezactivat la scurt timp, scrie Agerpres.
Din primele cercetări, conducătorul autocarului ar fi adormit la volan. Acesta nu consumase alcool.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentului rutier.