Patru morţi la fabrica de lactate RAM de la Ibăneşti! Printre ei, şi administratorul societăţii

Patru bărbaţi au murit la fabrica de lactate RAM de la Ibăneşti (Botoşani) după ce un muncitor a coborât în beciul de decantare, dar nu a mai ieșit, iar după el, au mai coborât alte trei persoane. Printre victime se află şi administratorul societăţii comerciale, scrie economica.net

Două dintre victime au decedat la faţa locului, una la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, iar cea de-a patra la Iaşi.

Potrivit Poliţiei, unul dintre muncitori efectua lucrări de mentenanţă la staţia de epurare, context în care i s-a făcut rău, căzând într-un bazin cu apă reziduală. Ulterior, alţi doi angajaţi împreună cu administratorul societăţii au încercat să îl scoată din bazinul respectiv, însă, din cauza acumulărilor de gaze, toate cele patru persoane au intrat în stare de inconştienţă.

Firma a avut o cifră de afaceri netă de aproape 27 de milioane de lei în 2023, cu 20% mai mare decât în 2022. RAM a avut un profit net de 4,7 milioane de lei, cu 77% mai mare decât în 2022. Firma a avut un număr mediu de 30 de angajaţi în 2023, cu 3 oameni mai puţin decât în 2022.

foto: economica.net

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories