Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâu, dar şi caii, care, pedepsiţi pentru lăcomie, primesc acum iertare.
 
Obiceiuri de Înălţarea Domnului

Timp de patruzeci de zile după Învierea Sa, Domnul Hristos a rămas cu ucenicii Săi, învăţându-i şi pregătindu-i să devină propovăduitori iscusiţi ai Evangheliei. Apoi, S-a înălţat la cer, promiţându-le că Îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care S-a pogorât asupra ucenicilor la zece zile după plecarea Sa. Joi, în a şasea săptămână de la Sfintele Paşti, Biserica sărbătoreşte Înălţarea la cer a Domnului Hristos.
 
Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulţi obişnuiesc să ţină trei zile de sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de post.

Sunt locuri în care aceste zile sunt numite, amuzant, „Bălţatele“, pentru că oamenii s-au obişnuit să muncească miercuri dimineaţă, începând sărbătoarea abia de după-amiază, iar vineri după prânz să lucreze. De aceea sunt „bălţate“, căci au şi părţi de sărbătoare, şi părţi de zile de lucru! De Bălţate nu e bine să munceşti, ai voie doar să culegi ierburi de leac.

Prin Banat sau în Ţara Haţegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălţare. E o sărbătoare la care participă toţi oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părţi sau prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi „rugă!“. După slujbă, are loc o procesiune pe câmp, prilej cu care se sfinţesc recoltele. În unele locuri, se ocoleşte satul cu lanurile, apoi oamenii merg şi în pădurile din jur. Împodobirea cu flori şi spice verzi de grâu a bisericilor şi a caselor nu este doar un obicei frumos: mulţi cred că astăzi se sfinţesc holdele şi fânul.

Ca de obicei, gospodinele sunt cele mai ocupate, deoarece trebuie să facă curăţenie, să gătească şi, în ajun, să anine leuştean la porţi şi ferestre, ca să apere gospodăria de strigoi. Strigoi acum, înainte de Înălţare? Păi aşa credeau oamenii, că, odată cu Domnul, se înalţă la cer şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există pericolul ca unii să rătăcească drumul! De aceea, gospodinele pregătesc bucate pe care le dau de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde, să nu se întoarcă din cale şi să devină strigoi.

Paştile cailor

Nu numai oamenii se bucură acum, ci şi caii! Ei au fost pedepsiţi de Maica Domnului, se spune, pentru lăcomie.
Spun legendele că Maica Domnului, după ce L-a născut pe Domnul Hristos, neavând unde-L pune, L-a înfăşat şi L-a pus în ieslea lui Crăciun, lângă cai şi boi. Boii au mâncat cât au mâncat, apoi, săturându-se, s-au culcat şi au prins a rumega. Dar caii, lacomi, au mâncat nu numai fânul din iesle, ci şi pe cel sub care Maica Domnului îl ascunsese pe Domnul Iisus, ca să nu-l găsească Irod. Mâhnită, Maica Domnului le-a menit ca, într-un an, să nu se mai sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas. Astfel că oamenii au numit ziua Paştile cailor, dar, pentru că o oră nu înseamnă mare lucru, „la Paştile Cailor“ a ajuns să însemne, în viaţa de zi cu zi, „niciodată“…
 
 
 
Sursa: Creștinortodox.ro
 
Citește și
 
 O mare sărbătoare religioasă este astăzi în calendarul ortodox, pe 13 iunie 2024
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories