Chiar în fața curții școlii, oamenii fără adăpost se odihnesc pe iarba de lângă o școală gimnazială din Constanța. Pe lângă problema majoră cauzată de această situație, aceea că siguranța elevilor și a locuitorilor din zonă este pusă sub semnul întrebării, se conturează o imagine total dizgrațioasă în orașul de la malul mării.Astfel, autoritățile în cauză ar trebui să găsească o soluție pentru asemenea situații, întrucât sunt amenințați nu doar copiii și părinții care locuiesc în cartier sau merg spre școală, ci și imaginea orașului Constanța. Deși se încearcă modernizarea, suntem trași în jos de „detalii” precum acesta care pătează reputația unui oraș ce dorește evoluție. Nu puține au fost cazurile nefericite în care oamenii străzilor, din disperarea neajunsurilor și a situației, au agresat verbal sau fizic cetățeni ai orașului Constanța. Astfel de lucruri trebuie tratate cu maximă seriozitate și orice soi de pericol trebuie evitat!Am întrebat un trecător ce părere are despre situația de față: „Din păcate suntem obișnuiți, îi vedem des pe aici… n-au ce face nici ei, că nu-i ajută nimeni. Dacă sunt alungați, se întorc sau găsesc alte locuri unde să-și mute cortul. Am văzut boschetari d-ăștia și prin parcul Tăbăcăriei, parc proaspăt amenajat.”Așadar, trebuie luate măsuri astfel încât asemenea situații să poată fi evitate, iar localnicii să-și poată desfășura activitățile în mod obișnuit.
in
Constanta
Oamenii străzii au început să își facă veacul pe lângă școli! Video

Tags: Constanta

Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.