apelul competitiv de proiecte „Școală după Școală”, în cadrul Programului
„Pâine și Mâine”, program implementat cu finanțare privată începând cu anul școlar
2016-2017.
Obiectivele principale ale acestui program sunt prevenirea
și combaterea abandonului școlar prin creșterea rezultatelor școlare, prin
recuperarea pierderilor în învățare/ întârzierilor în dezvoltarea competențelor
de bază (scris, citit, socotit) respectiv a competențelor corespunzătoare
vârstei elevilor.
Scopul principal al apelului constă în acordarea unui
grant nerambursabil dedicat implementării unui program național de tip „Școală
după Școală”, pentru organizarea de activități remediale, în vederea
recuperării deficitului de învățare cauzat de gradul de vulnerabilitate
constatat la nivelul comunităților propuse, independente de școală sau elev,
activități destinate exclusiv elevilor înscriși în învățământul simultan în
anul școlar 2024-2025.
Apelul este deschis pentru proiecte „Școală după Școală”
depuse de unități de învățământ din mediul rural, din județele: Botoșani, Iași,
Vaslui, Bacău, Neamț, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman,
Constanța, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți, care au organizate clasele din
ciclul primar exclusiv în regim simultan în anul școlar 2024-2025.
Proiectul va fi depus obligatoriu în parteneriat cu
UAT-ul de care aparține, pentru asigurarea contribuției minime de 20% din
costul mesei calde, pentru un an școlar de implementare.
În cadrul prezentului apel în programul „Școală după Școală”,
se vor finanța activitățile pentru maxim 1.500 de elevi din ciclul primar, cu
vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, înscriși în învățământul simultan în anul școlar
2024-2025.
Termenul de depunere a proiectului expiră pe 15
mai, urmând ca acestea să fie evaluate între 16 mai 2024 – 15 iulie 2024. Termen
estimat semnare contracte de finanțare și Acorduri de parteneriat cu UAT : 15
iulie 2024 – 31 august 2024.