Anunț îngrijorător pentru o anumită categorie de pensionari din România care au primit ajutor financiar de la stat.Există o categorie de pensionari care va fi nevoită să restituie pensia socială și sumele primite pe cardurile de alimente. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Naționale de Pensii. Mai exact, cei care primesc pensie socială, sume pe cardul de alimente sau sprijin financiar pentru energie și își stabilesc domiciliul în altă țară, fără a notifica conducerea Casei de Pensii, vor fi obligați să restituie ajutoarele primite pentru că practic nu mai îndeplinesc condițiile de alocare a acestora. Este important de reținut că neglijarea obligației de a trimite certificatul de viață și datele bancare din străinătate poate avea consecințe grave asupra plății pensiei. Aceste documente trebuie trimise de două ori pe an, conform noilor reglementări, în luna martie și în septembrie, la casele teritoriale de pensii. În cazul în care pensionarii nu respectă aceste termene, plățile pot fi suspendate începând cu luna următoare, citează realitatea.net
in
Societate
O parte din pensionari vor fi nevoiți să dea înapoi ajutorul social primit de la stat


Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.