O nouă ediţie a “Black and Caspian Sea Ports & Logistics”, găzduită de Portul Constanţa

Miercuri, 3 iulie, la hotelul „Del Mar” din staţiunea Mamaia, în prezenţa a numeroşi invitaţi, a avut loc deschiderea oficială a „Black and Caspian Sea Ports & Logistics 2024”. Este pentru a treia oară când această expo-conferinţă se organizează la Constanţa.

Scopul principal al evenimentului „Black and Caspian Sea Ports & Logistics 2024” este de a consolida comerţul internaţional şi investiţiile dintre Marea Neagră şi coridorul comercial al Mării Caspice.

Sunt prezenţi la Constanţa peste 300 de înalţi oficiali guvernamentali, lideri din industrie, cadre universitare şi factori de decizie din domeniul achiziţiilor din întreaga lume. Programul conferinţei evenimentului, cu peste 40 de vorbitori din întreaga lume, va aborda problemele şi provocările de actualitate legate de comerţul şi investiţiile globale şi regionale.

În cadrul ceremoniei de deschidere, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanţa, Mihai Teodorescu, a reiterat importanţa portului Constanţa în actualul context regional, ca principală poartă de intrare în Uniunea Europeană pentru mărfurile tranzitate spre Europa Centrală şi de Est.

„Portul Constanţa este un nod maritim vital pentru legătura dintre Europa de Vest, Europa Centrală şi de Est cu Asia Centrală şi Orientul Îndepărtat.

Recordul realizat anul trecut, şi anume un trafic total de aproape 93 de milioane tone, ne motivează să ne consolidăm relaţiile de cooperare cu ţările din hinterland şi nu numai, pentru atragerea constantă de noi fluxuri de marfă”, a declarat directorul general Mihai Teodorescu.

Pe parcursul celor două zile, delegaţii vor avea ocazia de a intra în legătură cu cei mai importanţi expeditori, proprietari de mărfuri, importatori/exportatori, linii maritime, expeditori de marfă, companii de logistică, porturi, companii de operare a terminalelor, operatori feroviari şi furnizori de echipamente şi servicii portuare din ţările riverane din Marea Neagră şi Marea Caspică.

De asemenea, la expoziţia organizată în cadrul evenimentului, sunt prezente cu stand peste 30 de companii din 22 de ţări, participanţii având astfel oportunitatea de a interacţiona într-un mediu propice stabilirii de noi relaţii de afaceri.

XXX

Reamintim că, în perioada 2-4 iulie 2024, Portul Constanţa este gazda „Black and Caspian Sea Ports & Logistics 2024”, eveniment ce se desfăşoară la hotelul „Del Mar”.

De asemenea, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Administraţia Canalele Navigabile (CN ACN) SA Constanţa au participat la deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia au fost abordate discuţii cu referire la problemele şi provocările esenţiale în comerţul şi investiţiile globale şi regionale. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories