O companie aeriană moldovenească ar putea opera zboruri directe România – SUA

Compania aeriană HiSky a parcurs cu succes prima dintre cele trei etape impuse de procedura de autorizare, pentru operarea de zboruri în Statele Unite ale Americii, a anunțat compania. Astfel va deveni prima companie aeriană privată care introduce zboruri directe din România către SUA.
Compania HiSky a fost înființată în anul 2020 în Republica Moldova și operează din România zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare către Barcelona, Malaga, Tel Aviv, Bruxelles, Paris și Dublin.
Compania aeriană a parcurs cu succes prima dintre cele trei etape impuse de procedura de autorizare, pentru operarea de zboruri în Statele Unite ale Americii. Odată cu finalizarea procesului și obținerea Permisului de Operator Străin de Transport Aerian, emis de Departamentul Transporturilor din SUA, compania va putea opera zboruri regulate și charter peste ocean, cu plecare de pe orice aeroport din Europa. Având în vedere rezultatele demersurilor efectuate până în prezent, este posibil ca aprobarea să fie acordată mai devreme decât a fost inițial comunicat.
Astfel, compania aeriană moldovenească estimează, în acest moment, un termen de aproximativ două luni până la anunțarea primelor zboruri transatlantice.
“Suntem foarte aproape să atingem această nouă țintă în dezvoltarea noastră, după primul milion de pasageri, primele aeronave A321 neo înregistrate în România, obținerea statutul de principal operator charter și nu mai puțin de 22 de rute operate cu succes, din România și Republica Moldova. Dacă totul va decurge așa cum ne așteptăm, până la finalul verii vom deschide deja primele rute către SUA. Câștigarea încrederii pasagerilor nu este un lucru ușor de realizat pentru o companie aeriană nou înființată. Cu toate acestea, cred că în ultimii doi ani am făcut lucrurile așa cum trebuie, astfel încât am reușit să avem azi o cotă de piață semnificativă pe destinațiile pe care le operăm. În acest context, suntem siguri că obținerea permisului pentru zboruri transatlantice este o etapă importantă în consolidarea legitimității noastre pe piața regional”, a afirmat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Operarea de zboruri cu destinație SUA va deveni posibilă odată cu introducerea în flotă, la începutul acestui an, a celor două aeronave Airbus A321neo. Acest tip de aeronavă oferă cea mai mare autonomie de zbor din clasa sa, de până la 7.400 km. Noua capabilitate permite companiei aeriene să opereze zboruri peste ocean, cu o singură oprire de alimentare, în vestul Europei, scrie profit.ro.
HiSky va deveni, astfel, prima companie aeriană privată care introduce zboruri directe din România către SUA, dar din Republica Moldova spre SUA.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
8:03 am, martie 29, 2024
temperature icon 13°C
cer fragmentat
Humidity 73 %
Pressure 1015 mb
Wind 17 Km/h
Wind Gust: 25 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:51 am
Sunset: 6:28 pm
Close

Close
Navigation
Categories