Noi proiecte finanțate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării. Vizate și localități constănțene (DOCUMENTE)

foto: pexelsMinisterul Dezvoltării finanțează 120 de noi investiții, în 90 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectele, în valoare totală de 348.534.149,19 lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 10 noi proiecte, în valoare totală de 135.000.166,12 lei, depuse de 9 autorități locale, pentru reabilitarea, modernizarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice și a unor clădiri rezidențiale multifamiliale.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 110 noi proiecte, în valoare totală de 213.533.983,07 lei, depuse de 81 de autorități locale, pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice (unități medicale, sociale, culturale, de învățământ, administrative) și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Lista proiectelor finanțate este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

Facem precizarea că la nivelul județului Constanța, în ceea ce privește Cereri de finanțare aprobate – Componenta C10 – Fondul Local – RUNDA 2 sunt vizate 3 localități.

Este vorba despre localitatea Fântânele, cu proiectul Renovarea energetică a clădirii publice corp c1 – școala generală, strada Basarabia nr. 83, localitatea Fântânele, comuna Fântânele, cu o valoare totală proiect +TVA, de 3.110.136,26 52.

Este vizată și localitatea Ion Corvin, cu proiectul Reabilitarea moderată a clădirii publice Cămin Cultural Viile pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul comunei Ion Corvin, cu o valoare totală proiect +TVA, de 1.066.158,37

O altă localitate vizată este Lumina, cu proiectul Reabilitarea moderata a clădirii publice „Corp C1 – Sediu Administrativ” Localitatea Lumina, Județul Constanța, cu o valoare totală proiect +TVA, de 799.032,97.

Cereri de finanțare aprobate – C5 – Valul Renovăriiși Cereri de finanțare aprobate – C10 – Fondul Local le puteți consulta în secțiunea Documente a materialului. 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
6:11 am, aprilie 18, 2024
temperature icon 9°C
cer acoperit de nori
Humidity 85 %
Pressure 1001 mb
Wind 27 Km/h
Wind Gust: 34 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:16 am
Sunset: 7:52 pm
Close

Close
Navigation
Categories