Gruparea s-a format la sfârșitul anului 2023, din cetățeni români și sirieni și funcționa pe mai multe paliere. Mai exact, facilitarea trecerii frauduloase a frontierei României, călăuzire și transfer, găzduirea migranților în mai multe locații din vestul țării și din București și transportul lor către alte state din Europa.
Liderii grupării au racolat mai multe persoane cu rol de transportatori locali, care atrase de câștigarea unor sume de bani într-un timp relativ scurt au aderat la această grupare.
Activitatea infracțională este monitorizată de anchetatori de la începutul acestui an, iar în tot acest timp s-au făcut cinci transporturi de migranți pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria sau Germania.
Oamenii legii au transmis că 70 de migranți au fost aduși sau scoși ilegal din România, cu precădere în camioane. Un migrant plătea între 10.000 și 12.000 de euro, în funcție de numărul de zile de cazare și pentru care primea mâncare.
În urma perchezițiilor care au avut loc recent, în vestul țării, dar și în București, polițiștii au ridicat mai multe sume de bani în lei și euro, dar și documente.