În această lună, Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) a publicat un nou raport privind situația drogurilor în Europa, prin care sunt explicate schimbările în trafic și consum, dar și măsurile care vor fi luate.
De la data de 2 iulie, OEDT își va schimba numele în „Agenția Uniunii Europene pentru Droguri” și, de asemenea, va trece printr-un proces de reorganizare, ca urmare a rezultatelor îngrijorătoare ale ultimului lor raport.
Astfel, potrivit informațiilor prezentate în sursa citată, traficul și consumul de droguri au devenit foarte prezente în societate.
„Acum drogurile sunt mult mai disponibile, deci traficul a crescut. Toate rețelele de crimă organizată s-au adaptat, ele profită de tot ce înseamnă instabilitate politico-economică, zone de conflict și profită de faptul că în Uniunea Europeană este foarte bine pusă la punct toată această rețea de distribuție. Pe partea de trafic, raportul scoate în evidență că grupările criminale atrag cât mai mult minorii în aceste activități ilegale, deoarece ei nu răspund penal”, a declarat Marius Oprișan, președintele Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „Equitas” Constanța.
O problemă care nu era atât de pronunțată în trecut, dar care acum a luat amploare, este consumul de droguri multiple. Acesta se referă la pastilele sau prafurile care conțin mai multe substanțe, iar cumpărătorul nu este înștiințat cu exactitate asupra conținutului produsului pe care îl consumă.
Consumul de droguri multiple este o practică periculoasă, deoarece reacțiile chimice ale acestor droguri în organism nu pot fi controlate. De asemenea, fără a cunoaște substanțele consumate, cadrele medicale nu pot trata corespunzător pacienții.
Potrivit raportului OEDT, în viitor se vor depune eforturi pentru realizarea a cât mai multor laboratoare criminalistice și toxicologice, pentru a identifica substanțele care sunt puse în droguri.
Conform informațiilor oferite de Marius Oprișan, în România avem un laborator de acest fel în București, la Inspectoratul General de Poliție, dar ar trebui ca fiecare spital mare să fie dotat cu așa ceva.
Cum este afectat Portul Constanța
Din cauza sistemului dezvoltat de control și de supraveghere din porturile țărilor din vestul Europei, traficanții experimentează acum rute alternative, prin nord și pe la noi, prin sud-est.
Astfel, traficul de droguri prin Portul Constanța ar urma să înregistreze o creștere, în special din cauza faptului că nu este dotat cu aparatură suficientă pentru detectarea substanțelor interzise ascunse în containere.
„Măsurile pe care observatorul le va lua în viitorul apropiat este de a securiza porturile prin aparate de scanare mult mai inteligente și, de asemenea, prin implementarea unui sistem de cooperare între toate punctele vamale de pe teritoriul Uniunii Europene”, a mai spus Marius Oprișan.