Nicolae Ciucă: „Cooperarea economică la Marea Neagră a fost grav afectată”

România apreciază faptul că asigurarea unei perspective europene pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia va consolida cooperarea economică din jurul Mării Negre, a declarat miercuri preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, Asaf Hajiyev.

„Cooperarea economică la Marea Neagră a fost grav afectată de invadarea Ucrainei de către Rusia, iar continuarea colaborării dintre statele riverane trebuie să se deruleze pe aceste noi coordonate geopolitice. Aceasta a fost concluzia întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. Nicio discuţie despre regiunea Mării Negre nu mai poate ocoli războiul din ţara vecină. România se află într-o situaţie geografică aparte, fiind ţară membră UE şi NATO, care are graniţă, atât terestră, cât şi maritimă cu Ucraina”, a scris Ciucă pe Facebook.

În context, el a arătat că ţara noastră continuă să ofere Ucrainei un ajutor consistent.

„De la începutul războiului şi până acum, peste 22 milioane tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul românesc în drumul spre ţările importatoare. România apreciază faptul că asigurarea unei perspective europene pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia va consolida cooperarea economică din jurul Mării Negre. Dincolo de aceste aspecte de ordin juridic, este nevoie de îmbunătăţirea infrastructurii de transport din statele riverane, pentru a putea creşte rapiditatea schimburilor şi competitivitatea companiilor din regiune”, a spus Nicolae Ciucă.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
8:39 pm, mai 19, 2024
temperature icon 14°C
cer acoperit de nori
Humidity 79 %
Pressure 1017 mb
Wind 14 Km/h
Wind Gust: 19 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:34 am
Sunset: 8:29 pm
Close

Close
Navigation
Categories