Nicolae Ciucă: „Continuăm să discutăm despre reducerea cheltuielilor bugetare”

Discuţiile privind reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar vor continua, a declarat, luni, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care a subliniat că este important ca aceste măsuri să nu fie aplicate otova, fără a se vedea consecinţele lor.

„Pentru că, în acest moment, nu au fost finalizate discuţiile la nivelul coaliţiei, PNL consideră în continuare că avem nevoie ca aceste măsuri să vizeze atât reducerea cheltuielilor bugetare, cât şi măsuri care, aşa cum ne-am asumat, să vizeze menţinerea cotei unice de impozitare, să facem în aşa fel încât să protejăm mediul de afaceri, pentru că cei care aduc bani la bugetul de stat sunt cei din mediul de afaceri, din tot ceea ce înseamnă business în ţara noastră, şi a fost şi domnul ministru Boloş. Am discutat foarte aplicat care sunt măsurile pe care la nivelul Ministerului de Finanţe le pot lua astfel încât să se reducă evaziunea fiscală. Sunt măsuri pe care le-am discutat şi le vom susţine în continuare, având nevoie în situaţie de criză să sprijinim economia, investiţiile, fără să venim cu măsuri care să încetinească, fără să identificăm care vor fi efectele ulterioare”, a explicat Ciucă, la sediul PNL.

El a evidenţiat că discuţiile cu mediul de afaceri vor continua.

„Au avut loc întâlniri şi la Guvern, am avut întâlniri cu mediul de afaceri şi în teritoriu şi aici, m-am văzut şi săptămâna trecută. Vom continua să ne vedem şi în zilele următoare, pentru că este nevoie de o coordonare cu mediul de afaceri astfel încât să putem să venim cu acele măsuri care sunt suportabile pentru noi toţi”, a arătat Ciucă.

„În acest moment, am discutat şi vom continua să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar şi este important ca măsurile să nu fie aplicate otova fără să vedem care vor fi consecinţele. De asemenea, susţinem partea de descentralizare. Avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activităţii instituţiilor centrale, iar la nivelul autorităţilor locale, unde sunt instituţii care practic se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre şi să funcţioneze în subordinea şi în responsabilitatea autorităţilor locale”, a declarat liderul PNL, întrebat dacă este posibil să fie modificate măsurile privind reducerea cheltuielilor care au apărut într-un draft.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories