Nicolae Ciucă, anunț important despre TVA! “S-a discutat în Coaliție”

Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă a declarat că nu se ia în calcul majorarea cotei TVA, subliniind că PNL susţine cota unică, pe care o consideră o linie roşie.

„S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA. În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti şi să consolidăm mediul de afaceri”, a precizat Ciucă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că singurele măsuri care pot fi luate în acest moment, în vederea reducerii deficitului bugetar, sunt cele care vizează cheltuielile bugetare.

„În acest an nu este luată în calcul o astfel de măsură (n.r. majorarea taxelor şi impozitelor). Din discuţiile avute cu ministrul Finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a transmis Ciucă.

Chestionat despre cum se va face această reducere a cheltuielilor bugetare, preşedintele PNL a spus că nu poate răspunde la această întrebare, pentru că în momentul de faţă toate aceste măsuri trebuie să fie propuse de fiecare minister în parte. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories