Nava-școală „Mircea”, 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române

Nava-școală „Mircea”, 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române
 Nava-școală „Mircea” va marca vineri, 17 mai, ora 10.00, în portul militar Constanța, împlinirea a 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române, prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase, la care vor participa reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și comandanți ai altor structuri din Forțele Navale Române.

De asemenea, la activitate, vor fi invitați și reprezentanți ai autorităților publice locale și foști membri ai echipajului navei-școală „Mircea”, transmit reprezentanții Forțelor Navale Române. 

În cadrul evenimentului, Regia Autonomă „Monetăria Statului” va lansa medalia aniversară «Nava-școală „Mircea” – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române», cu un tiraj de 60 de bucăți din argint și 40 din tombac.
 
În cei 85 de ani de activitate, nava-școală „Mircea” s-a dovedit a fi un exponent de seamă al continuității tradițiilor marinărești în formarea viitorilor ofițeri și maiștri militari de marină și în promovarea învățământului românesc de marină.

Nava-școală „Mircea” reprezintă o componentă esențială a bazei materiale folosite pentru formarea viitorilor membri ai echipajelor navelor din dotarea Forțelor Navale Române. Îmbinând tradiția navigației cu vele cu sistemele moderne, nava-școală „Mircea” răspunde celor mai exigente standarde didactice din domeniul învățământului de marină. De-a lungul timpului, în cadrul marșurilor de instrucție, la bordul navei, alături de studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și de elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, s-au instruit și numeroși cadeți ai academiilor navale partenere din țări membre NATO și UE.

Pe lângă rolul său esențial în domeniul învățământului militar de marină, nava-școală „Mircea” are și un rol important de reprezentare. În anul 2019, velierul a fost declarat „Ambasador Onorific în Serviciul României”, iar, în anul 2022, nava și-a completat vocația de diplomație navală cu cea de „Ambasador al României Sustenabile”.

Citește și:

Forțele Navale RomâneZiua Comandamentului Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu”. 104 ani de tradiții militare de marină
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories