Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)
 
 
Consiliul Local Municipal Constanța se reunește în ședință extraordinară, în format de videoconferință pe 14 februarie de la ora 14.00.
 
Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre nr. 58/2024 privind aprobarea documentației tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate (SF), a principalilor indicatori tehnico-economici şi participarea municipiului Constanța la Programul finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public – Cartier Veterani, municipiul Constanța”, vezi secțiunea „documente”.  
 
Astfel, se propune aleșilor locali aprobarea categoriilor de cheltuieli finanțate de la bugetul local, în cuantum de 3.221.463,58 lei (inclusiv TVA), din valoarea totală în cuantum de 9.221.463,58 lei (inclusiv TVA), restul de 6.000.000 lei (inclusiv TVA) reprezentând finanțarea prin “Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, conform sevizului general aferent obiectivului de investiție „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public – Cartier Veterani, municipiul Constanța”, anexa nr. 2.

Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

În subsidiar se aprobă participarea municipiului Constanta la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, finanțat de Administrația Fondului pentu Mediu și se împuternicește Vergil Chitac, primarul municipiului Constanta, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele municipiului Constanța.
 
Pentru extinderea rețelei electrice, au fost inițiate două proiecte cu operatorul de utilități.

Proiectul care vizează extinderea rețelei electrice pentru sectorul 1.2 a fost finalizat, cel care vizează extinderea rețelei electrice de interes public Veterani 1.1 se află în curs de finalizare.

Totodată, a fost înaintată documentația pentru extinderea rețelei electrice în zona 1-3 și Comarnic.

Primăria municipiului Constanța are în vedere extinderea utilităților tehnico-edilitare din acest cartier, trimițând solicitări către furnizorii de utilități publice. În măsura în care se vor întruni toate condițiile legale, vor fi demarate lucrările de extindere a rețelelor tehnico-edilitare.
 
Vă reamintim, anul trecut Primăria Constanța a atribuit direct serviciul de elaborare documentație tehnico-economică, faza SF și audit energetic, studii de specialitate (topografice, geotehnice), documentație obținere avize și acorduri conform CU, DTAC, PT, CS, DDE și servicii de asistență tehnică pe parcursul execuției lucrărilor pentru obiectivul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public – Cartier Veterani, municipiul Constanța”.

Ofertantul câștigător a fost Proex Instal Consulting SRL din Călărași. Valoarea contractului s-a ridicat la 267.000 lei fără TVA.

Despre Proex Instal Consulting SRL

Firma cu sediul social în Călărași activează în domeniul ingineriei și consultanță tehnică legate de acestea.

În 2022 a raportat o cifră de afaceri de 2.382.064 lei, profit net de 1.787.331 lei după șase ani de funcționare și un număr de 4 angajați, potrivit www.termene.ro.

Asociat unic este Carmen Monica Dumbravă iar administratorul companiei este Cosmin Coman.

Compania figurează cu 161 de contracte din achiziții publice.
 
Corpuri de iluminat cu tehnologie LED
 
Solutia recomandată de specialiști este cea în care se utilizează corpuri de iluminat cu tehnologie LED datorită consumului de energie electrică mai redus față de soluția clasică cu corpuri de iluminat cu lampi HPS.
Principalele avantaje ale soluției recomandate sunt:
– se obține cea mai mica putere instalată și implicit un consum mai mic de energie electrică față de soluția cu corpuri de iluminat echipate cu lămpi HPS;
– utilizarea lămpilor cu LED în procesul de modernizare extindere a iluminatului public oferă posibilitatea furnizării unor performanțe luminotehnice conform standardelor luminotehnice, unei eficiențe luminoase crescute și unei puteri instalate/ aparat de iluminat mai mică decât cea de la tehnologia clasică.
 

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Licitații Constanța Cine a câștigat contractul de elaborare a documentației pentru iluminatul public din cartierul Veterani? (DOCUMENT)

Documente Primăria Constanța asfaltează „de urgență” în an electoral cartierul Veterani. 3,3 milioane euro pentru aproape 3 kilometri (I)
 
 
 
 

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:53 am, februarie 24, 2024
temperature icon 7°C
nori împrăștiați
Humidity 92 %
Pressure 1016 mb
Wind 20 Km/h
Wind Gust: 35 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:52 am
Sunset: 5:45 pm
Close

Close
Navigation
Categories