Modificări în structura capitalului social al Tomis TCS Logistics SRL

Modificări în structura capitalului social al Tomis TCS Logistics SRL
În data de 9 ianuarie 2024, societatea Tomis TCS Logistics SRL a adoptat Hotărârea nr. 1/2024, care implică schimbări în componența asociaților și capitalului social. Iată principalele decizii luate:

În baza art. 202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi, republicată: se retrage din societate Stănoiu Decebal, care cesionează la valoarea nominală aportul său la capitalul social în firmă de 200 lei-20 părţi sociale – lui Sandu Nelu-Valentin.

Eu, cedentul Stănoiu Decebal transmit, iar eu, cesionarul Sandu Nelu-Valentin, preiau, împreună cu activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data de prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.- se arată în document.

Potrivit documentului, în baza art. 202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi, republicată: se retrage din societate Todosiciuc Florin, care cesionează la valoarea nominală aportul său la capitalul social în firmă de 100 lei-10 părţi sociale – lui Sandu Nelu-Valentin.

Eu, cedentul  Todosiciuc Florin, transmit, iar eu, cesionarul  Sandu Nelu-Valentin preiau, împreună cu activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data de prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.- se mai arată în documentul oficial.

În urma acestor modificări, capitalul social va fi în sumă totală de 500 lei – 50 părţi sociale – şi va fi repartizat astfel:

–  Sandu Nelu-Valentin deţine suma de 300 lei -30 părţi sociale – 60% participarea la profit şi pierderi;

– Rotea Beatris Cerasela deţine suma de 200 lei – 20 părţi sociale – 40% participarea la profit şi pierderi.

Sediul societăţii rămâne în com. 23 August, str. Marin Sorescu nr. 5, ca şi punctul de lucru în Zona Liberă Constanţa, incinta nr. 1.

Facem precizarea că documentul a fost publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 674 din data de 09 februarie 2024.

Despre Tomis TCS Logistics SRL

Potrivit platformei termene.ro, consultată la data de12 februarie 2024, societatea a fost înființată la data de 26 iunie 2012 . Firma are sediul pe Strada Marin Sorescu, Nr. 5, 23 August, Județ Constanța.

Tomis TCS Logistics SRL are ca obiect de activitate depozitări.

Situația financiară se prezintă în felul următor: o cifră de afaceri de 335.795 lei, un profit de 32.637lei la un număr de doi angajați.

Asociați sunt  Rotea Beatris Cerasela, Sandu Nelu-Valentin. 

Administrator este Rotea Beatris Cerasela. 

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Firme ConstanțaMaximmo Development SRL-schimbări semnificative în structura asociaților și capitalului social al societății

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories