Modificare de locație în programul SEAS la spectacolul „Lecția de jazz”

Prima săptămână a celei de-a treia ediții a Stagiunii
Estivale a Artelor Spectacolului, organizată de Teatrul de Stat din Constanța
cu finanțare de la Consiliul Județean, s-a dus deja, dar cu siguranță ecourile
primelor spectacole nu s-au stins.

Între timp, actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani
se pregătesc să deschidă cea de-a doua săptămână (din cele nouă) cu piesa „Avarul”
de Moliere, regia MC Ranin, care va fi prezentată vineri, 19 iulie 2024, de la ora
21:00, la Grădina „Tomis”.

Faimoasa poveste a zgârcitului pedepsit de cei din jur
pentru lipsa sa de omenie este spusă în acest spectacol într-o formă dansată și
parodică.

Tot pentru acest week-end, organizatorii anunță că, din
motive logistice, spectacolul „Lecția de jazz”, susținut de Irina Sârbu Jazz
Band, programat sâmbătă, 20 iulie, de la ora 21, se mută de la Grădina Tomis,
unde a fost programat inițial, la BCR Youth Hub, pe terasa de la etajul al
treilea de la The View (fostul restaurant Vraja Mării), situat pe faleza
Cazinoului din Constanța.

Un spectacol-concert
pentru întreaga familie, alcătuit din piese de jazz, ritmuri de samba, blues,
bossa nova sau scat, chiar și cântece pentru copii, la finalul căruia ai să
simți și ai să înțelegi muzica cu totul altfel.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories