Cei mai controversați milionari din România au început să pregătească campania prezidențială a lui Mircea Geoană. Al doilea om în NATO ar fi organizat o întâlnire într-un complex de lux din Bran, unde s-au pus la punct direcțiile pentru bătălia din toamnă. Surse politice au declarat că anunțul candidaturii oficiale va fi făcut după summitul NATO de la Washington ce va avea loc între 9 și 11 iulie.Mircea GeoanăMilionarii care au legături cu statul paralel condus cu Florian Coldea au început să strângă rândurile în jurul lui Mircea Geoană. Surse politice au declarat că oamenii de afaceri sunt cei care ar face parte din grupul de la Monaco și s-au întâlnit la Bran, într-un cerc restrâns, pentru a stabili ce vor face în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Ei încercă să strângă sume importante de bani pentru a putea să lupte cu partidele politice, care au la dispoziție milioane de euro de la stat, potrivit realitatea.În paralel, pe rețelele sociale și în special pe platforma chinezească Tiktok au apărut pagini denumite „Team Geoana”, în care sunt promovate interviuri și evenimente publice la care fostul lider PSD a participat în acest ana. Una din pagini este promovată de Alexia Eram, fiica vedetei Pro TV Andreea Esca. În jurul lui Geoana s-au raliat și artistele Elena Merișoreanu sau Irina Loghin. Geoană își folosește calitatea de secretar general adjunct al NATO pentru a-și promova cartea în care explică viziunea sa despre România și chestiuni de geopolitică, în special despre războiul din Ucraina.
in
Actualitate
Mircea Geoană, întâlnire de taină cu milionarii lui Coldea. Pregătește o campanie de milioane de euro!

Tags: psd

Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.