Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunţat că a semnat cu ministrul saudit al Transporturilor, Saleh Al Jasser, un Memorandum de Înțelegere pentru cooperarea în domeniul serviciilor logistice.
„Documentul va contribui la dezvoltarea transportului intermodal în România. În cadrul întâlnirii, am mai discutat despre implementarea în România a celor mai noi metode de furnizare și operare a serviciilor logistice. Am pus accent pe schimbul de experiență, dar și pe găsirea unor soluții pentru armonizarea politicilor și reglementărilor în domeniul serviciilor logistice.
Am transmis din nou că România este un partener economic de încredere, iar investitorii pot găsi aici oportunități pe termen mediu și lung”, a declarat Sorin Grindeanu.