Ministerul Sănătăţii vrea maternităţi de gradul III. Care este situaţia la Constanţa

La ora actuală, în România, unele maternităţi se ridică la standarde europene şi le oferă proaspetelor mămici condiţii foarte bune de cazare. Altele, în schimb, mai au de lucrat la capitolul menționat. Acesta este şi motivul pentru care Ministerul Sănătăţii încearcă să armonizeze legislaţia, astfel încât ţara noastră să aibă mai multe maternităţi de gradul III, inclusiv cu serviciile de neonatologie aferente, care să facă posibilă tratarea corespunzătoare a copiilor cât mai aproape de domiciliu.

Potrivit ministrului Alexandru Rafila, în prezent se încearcă armonizarea legislaţiei, pentru ca pe viitor să existe mai multe maternităţi de gradul III. „Am văzut foarte multe locuri în ţară care au dotări, au şi resursă umană. Am văzut şi situaţii contrare şi cred că responsabilitatea noastră este să investim acolo unde este nevoie. Acest lucru este foarte important, mai ales că politica de încurajare a natalităţii care este prezentă în România nu poate să fie articulată complet dacă nu are în spate şi servicii medicale care să permită o naştere sigură sau, atunci când sunt probleme legate de o naştere prematură, îngrijirea corectă a copilului”, a declarat el. Ministrul a amintit că prin PNRR se vor dota maternităţi din ţară, iar printr-un proiect derulat cu Banca Mondială au fost cumpărate deja peste 300 de incubatoare.

„Am reuşit să finalizăm proiectul Băncii Mondiale, am cumpărat peste 300 de incubatoare pentru maternităţile din România. În cadrul PNRR dotăm maternităţi de gradul III cu echipamente noi pentru secţiile de neonatologie. De asemenea, cumpărăm 12 ambulanţe de terapie intensivă care să poată să asigure transportul în condiţii de deplină siguranţă al copiilor prematuri sau cu alte afecţiuni grave atunci când au nevoie de îngrijiri în alte centre decât acolo unde s-au născut. De asemenea, tot în cadrul PNRR construim spitale noi sau corpuri de spitale noi care găzduiesc inclusiv maternităţi noi şi secţii de neonatologie”, a adăugat Rafila.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, de exemplu, secţia a fost reabilitată în urmă cu doi ani şi arată foarte bine. Directorul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan, a precizat că secţia lor de maternitate are 14 paturi, este funcţională şi deservită de trei medici angajaţi cu contract de muncă şi un medic cu contract de prestări servicii. Aici, însă, este nevoie de lucrări de reabilitare a spaţiilor. „Ne străduim să găsim o soluţie salvatoare pe viitor şi să ne relocăm cu acele secţii din pavilionul A (Obstetrică-Ginecologie, Maternitate, Neonatologie şi Pediatrie)”, a declarat managerul pentru „Cuget Liber”.

Şi la Spitalul Municipal Medgidia, directorul Dorel Oprea a precizat că blocul lor materno -fetal a fost făcut de Ambasada SUA, iar acum se află în discuţii avansate pentru reabilitarea întregii secţii. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories