România şi SUA sunt implicate în proiecte de anvergură, cum este cel din domeniul energiei nucleare, deosebit de important pentru creşterea securităţii energetice a României şi a întregii regiuni, a afirmat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, în cadrul unei întrevederi oficiale cu consilierul economic al Ambasadei SUA în ţara noastră, Jessup Taylor.
“CCIR are o relaţie specială cu Ambasada SUA în România, dovadă stând atât acţiunile comune pe care le întreprindem de mai mulţi ani, şi aici mă refer la seminariile organizate în cooperare cu Biroul FBI şi Camerele de Comerţ judeţene pe teme precum anticorupţie şi securitate cibernetică, dar şi la promovarea diferitelor programe ale SUA pentru stimularea comerţului bilateral şi a investiţiilor, în rândul mediului de afaceri din România. România şi SUA sunt implicate în proiecte de anvergură, cum este cel din domeniul energiei nucleare, deosebit de important pentru creşterea securităţii energetice a României şi a întregii regiuni. Nu în ultimul rând, mai ales având în vedere situaţia geopolitică actuală, parteneriatul strategic a reuşit să confere o altă dimensiune dezvoltării relaţiilor comerciale bilaterale, oferind un grad înalt de siguranţă atât pentru antreprenorii români, cât şi pentru cei americani”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
La rândul său, Jessup Taylor a apreciat cooperarea dintre cele două organizaţii şi a felicitat CCIR pentru celebrarea a 160 de ani de la înfiinţarea primelor Camere de comerţ din România. Totodată, consilierul economic al Ambasadei SUA în România a remarcat potenţialul colaborării cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Preşedintele CCIR, Mihai Daraban, a avut recent o întrevedere oficială cu consilierul economic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Jessup Taylor, cu scopul informării reciproce asupra proiectelor economice comune dintre cele două state.