„Valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România şi Regatul Arabiei Saudite era, la sfârşitul anului trecut, de 778 de milioane de euro, în ultimii cinci ani înregistrându-se o creştere constantă a acestui indicator. Regatul Arabiei Saudite este, totodată, unul dintre puţinele state cu care România înregistrează, anual, excedent comercial.
Semnarea acestui memorandum devine, astfel, foarte importantă pentru stabilirea cadrului practic în ceea ce priveşte dezvoltarea unor relaţii de afaceri mai puternice, precum şi liniile directoare ale unei cooperări economice la nivel naţional.
Regatul Arabiei Saudite trece printr-o perioadă extrem de fastă, cu proiecte de mare anvergură în derulare, ceea ce poate să se traducă în oportunităţi de afaceri importante pentru mediul de business românesc”, a declarat preşedintele CCIR, constănţeanul Mihai Daraban.