Mercedes investește 135 de milioane de euro într-o nouă fabrică în România

În județul Alba, la Sebeș, a fost pusă joi piatra de temelie a unei noi fabrici ce va produce motoare pentru mașinile electrice.

Proiectul este derulat prin intermediul subsidiarei Daimler Mercedes – Star Assembly SRL Sebeș. Potrivit memoriului tehnic, noua clădire va avea o suprafață de aproximativ 33.650 de metri pătrați, unde vor lucra un număr total de 526 de noi angajați ai societății cu capital german. Capacitatea preconizată de producție a noului obiectiv va fi de aproximativ 500.000 de unități pe an.

„În județul Alba, la Sebeș, a fost pusă astăzi piatra de temelie a primei capacități de producție a unităților de antrenare electrică ce vor echipa noua generație de Mercedes EQ, modele complet electrice. Evenimentul de astăzi este mai mult decât o nouă investiție, reprezentând evoluția economiei locale către electrificare și către noile tehnologii, județul Alba făcând acest pas în viitor alături de unul dintre cele mai mari și apreciate branduri la nivel mondial. La eveniment a fost prezent și Nicolae Ciucă, Premierul României, alături de membri ai Guvernului”, informează Consiliul Județean Alba.

Construcția halei se va realiza într-o perioadă de 15 luni, producția urmând să fie demarată în prima parte a anului 2024. Pentru această investiție, compania germană a obținut un ajutor de stat în valoare de 185,4 milioane de lei. Valoarea totală a investiției, incluzând și dotările, se ridică potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor la 674 milioane de lei.

„Decizia de a continua investițiile la Sebeș, într-o nouă unitate de producție care va realiza elemente pentru vehiculele complet electrice confirmă valoarea resursei umane din județul Alba și importanța sistemului de învățământ dual, pe care județul Alba l-a promovat în ultimii 10 ani. Evenimentul de astăzi este cea mai bună dovadă că strategiile Consiliului Județean Alba converg cu cele ale mediului investițional și că împreună ne adaptăm la viitor”, a declarat Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba la ceremonia de joi, potrivit Mediafax.

La Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte, precum şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz. Grupul Daimler are, prin cele două filiale din România, Star Transmission Cugir şi Star Assembly Sebeş, peste 3.000 de angajaţi.

Istoria prezenței Mercedes în Alba începe în 1995, când UM Cugir producea primele roți dințate pentru Mercedes. Ulterior, se formează la Cugir o societate mixtă, româno-germană, cărei și Consiliul Județean Alba i-a pus la dispoziție 4 hectare de teren, producția acesteia dezvoltându-se și diversificându-se.

În 2009 se ia decizia înființării fabricii de cutii de viteze de la Sebeș care, până astăzi, a produs 1 milion de cutii de viteză, exportate pe tot mapamondul, aproape fiecare a 2-a mașină al mărcii produsă în ultimii ani fiind echipată cu o cutie de viteze fabricată în județul Alba, potrivit stiripesurse.ro

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
11:19 pm, aprilie 19, 2024
temperature icon 6°C
cer fragmentat
Humidity 76 %
Pressure 1013 mb
Wind 14 Km/h
Wind Gust: 16 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:14 am
Sunset: 7:53 pm
Close

Close
Navigation
Categories