Premierul a participat, miercuri, la Palatul Victoria, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
„Anul trecut, am avut una dintre cele mai bune creşteri economice din Europa, iar tendinţele pentru perioada următoare sunt încurajatoare, cu previziuni de peste 3% în 2024 şi 2025. O creştere care se bazează în bună parte pe investiţii. De altfel, anul acesta avem cele mai mari investiţii nete de după Revoluţie, de 58 de miliarde de lei în primele şapte luni, şi ne propunem să depăşim 110 miliarde până la sfârşitul anului. Toate aceste date trebuie să ne ofere încredere în dialogul cu partenerii externi. Rolul dumneavoastră, al diplomaţilor şi al celor care promovaţi economia României, este esenţial în a prezenta România aşa cum este ea: un partener de afaceri de încredere, o destinaţie atractivă pentru cei care vor să investească aici”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că, de asemenea, e important ca reprezentanţii diplomaţiei române să sprijine firmele româneşti care doresc să îşi extindă activitatea în alte state.
„Sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai active. O cifră semnificativă în acest sens este cea a exporturilor. Anul trecut, România a exportat în valoare de aproape 93 de miliarde de euro, iar în acest an, cu certitudine, vom depăşi 100 de miliarde”, a spus Ciolacu.
Premierul a punctat că, în acest context, aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de ţară.