Miruna Pascu, mama lui Vlad Matei Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în accidentul de la 2 Mai, a scăpat de controlul judiciar. Curtea de Apel București a menținut astfel decizia Tribunalului București din 4 iunie. Decizia este definitivă.Miruna PascuMiruna Pascu este acuzată că ar fi exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, fosta iubită a lui Vlad Pascu, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase.Urmare cercetărilor, conform procurorilor DIICOT, a rezultat faptul că, în mod conştient şi deliberat Miruna Pascu „a exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”, scrie stiripesurse.ro.„În baza art.205 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT, împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la data de 04.06.2024 în dosarul penal nr. 29573/3/2023/a1.9 Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată, prin punerea la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.06.2024. Document: Încheiere finală camera consiliu 335/2024 12.06.2024“
in
Monden
Mama șoferului drogat de la 2 Mai, Miruna Pascu, scapă de controlul judiciar
Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.