Mahler: Ne îngrijorează vapatul. Poate provoca afecţiuni severe și forme de pneumonie

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală, dr. Beatrice Mahler, a tras un semnal de alarmă privind folosirea ţigărilor electronice (vapatul) de tot mai mulţi oameni. Potrivit medicului, acest lucru poate duce la afecţiuni severe, la forme de pneumonie care ar puta necesita inclusiv internare în spital. De asemenea, nu se cunosc efectele negative pe termen lung, potrivit news.ro.

”Dacă e să vorbim de acest nou obicei (vapatul – folosirea ţigărilor electronice – n.r.), el ne îngrijorează pentru că el creează dependenţă de gest. E la fel de periculos şi pentru adulţi, cei care trec de la ţigara clasică şi în urma unui obicei folosesc aceste ţigări. E nevoie de un psiholog specializat în terapie comportamentală. Pe de altă parte, despre ele ştim foarte puţin. Ştim că utilizate de către tineri sau adulţi, în mod acut, şi duc la afecţiuni severe, forme de pneumonie care duc la internre în spital. Pe timp lung, cronic, nu avem informaţii suficiente. Cred că sunt destul de neliniştitoare direcţiile pe care le vedem în acest moment”, a declarat Beatrice Mahler, la Medika TV.

Managerul de la ”Marius Nasta” spune că legislaţia ar trebui să fie mai restrictivă în privinţa acestor dispozitive.

”Legislaţia ar trebui să fie mai restrictivă, pe de altă parte promovarea care este permisă în orice loc (…) Modalitatea în care sunt construite dispozitivele te duc în sfera tehnologică, iar tinerii sunt atraşi de aceste dispozitive noi care de fapt nu sunt noi, dar aşa sunt promovate”, a mai spus Mahler.

Beatrice Mahler s-a referit şi la părinţii care spun că vapatul de e atât de periculos ca fumatul clasic, deoarece nu este vorba de ţigări.

”Dacă aş povesti din ceea ce aflu de la pacineţii vârstnici, această atitudine nu este o noutate. Sunt tineri care îşi fabricau ţigările înainte, care acum au 70-80 de ani, doar că amploarea pe care o are acum acest fenoment, faptul că sunt mediatizate, că informaţia ajunge la aceşti tineri pe canale care nu sunt filtrate de foruri care pot gestiona ce tip de informaţie ajunge la acesti copii, este greşit”, a mai precizat Beatrice Mahler, citează stiripesurse.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories