Ediția 2024 a tradiționalului trofeu „Paleta de Argint“ la tenis de masă, întrecere desfășurată la Buzău și rezervată fetelor și băieților cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, i-a revenit echipei LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța.
Trofeul “Paleta de Argint” a fost câștigat, în 2024, de LPS NR Constanța I, un moment special din cariera sportivilor și antrenorilor implicați!
Cu 74 puncte acumulate de-a lungul zilelor de concurs, LPS NR Constanța rămâne inscripționat pe trofeul ediției din acest an. CSM Buzău a ocupat locul secund, cu 55 puncte, iar pe trei s-a clasat ACS Spartanii Dumbrăveni, cu 39 puncte, este mesajul Federației Române de Tenis de Masă.
Echipa câștigătoare a fost formată din Vladimir Filimon Romanescu, Șerban Rădulescu, Robert Zamfir, Amalia Oniscu, Mona Bordușanu și Sara Buhaciuc. Antrenori: Cristi Grigore, Timea Urszuly, Denisa Urîtu.
Trofeul în proba individuală a fost câștigat de Vladimir Filimon Romanescu, în timp ce medalia de bronz i-a revenit lui Șerban Rădulescu.
De asemenea, pe locul întâi s-a clasat și echipa masculină LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța I (Vladimir Filimon Romanescu, Șerban Rădulescu, Robert Zamfir).
LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța a ocupat un loc pe podium și la Top 16 pentru categoria de vârstă Under-13, de la Odorheiu Secuiesc.
Alexandra Stoian s-a clasat pe poziția a treia, în timp ce restul reprezentanților LPS au ocupat locurile: 9 – Crina Buhaciuc, 12 – Ioana Drugă, 15 – Letiția Petculescu. 16 – Larian Măgura. Antrenori: Anamaria Sebe, Iulia Caragea.
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Tenis de Masă, Tenis de Masă Constanța)
Citește și:
Tenis de masă Constanța
Bianca Mei-Roșu și Andreea Teglaș, pe podium la Campionatul Balcanic (GALERIE FOTO)