Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, lucrările au fost reduse la cele care sunt absolut necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 14 august, nu va fi curent în localitatea Lazu, pe străzile Spicului şi Cânepei (orele 8:30 – 16:30) şi nici în localitatea Viişoara, între orele 9:00 – 17:00. În aceeaşi situaţie se vor afla consumatorii din municipiul Medgidia, cu domiciliul de strada Poporului, cei din localitatea Crucea, cu străzile: aleea Fermei; Şoseaua Baltăgeştiului; Şoseaua Constanƫei şi Gorunului, dar şi cei din oraşul Năvodari, strada Principală (orele 9:00 – 17:00). În acelaşi interval orar vor fi afectate persoanele din localitatea Lumina, strada Iuliu Maniu, localitatea Pantelimon şi localitatea Lumina, cu străzile: Morii; Narciselor; Mare; Petrolului; Canarului; Gării; Pescăruş; Iulia Haşdeu şi Năvodari.
in
Societate
Localităţi în care se va întrerupe miercuri curentul electric

Cuget Liber
Citeste zilnic ultimele stiri online din Constanta, Romania si Mapamond, numai in ziarul Cuget Liber de Constanta - Ziarul tau online
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.