Liderul Clanului Sportivilor a făcut accident, băut şi fără permis

Liderul Clanului Sportivilor a fost urmărit în trafic, în București, pentru că nu a oprit la semnalul agenților de la Rutieră.

Robert Nica

Un șofer băut a fost urmărit în trafic, în București, pentru că nu a oprit la semnalul agenților de la Rutieră. Bărbatul, care potrivit surselor este Robert Nica, lider al Clanului Sportivilor, a ajuns în Sectorul 4, unde a lovit un alt autoturism și astfel a fost prins și reținut.

Polițiști din cadrul Secției 26 au făcut semnal regulamentar de oprire, vineri, unei mașini la volanului căruia se afla interlopul.

Potrivit Brigăzii Rutiere, acesta nu s-a conformat semnalului și pentru a se sustrage controlului și-a continuat deplasarea.

„În acest context, polițiștii au pornit în urmărirea bărbatului, care atunci când a ajuns pe o stradă din sectorul 4 a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, situație care nu l-a determinat să se oprească, deși, în urma accidentului de circulație, conducătorul autovehiculului a avut nevoie de îngrijri medicale”, informează, sâmbătă, Brigada Rutieră..

Urmărirea șoferului s-a încheiat la scurt timp după producerea accidentului de circulație, polițiștii din cadrul Secției 26 reușind oprirea acestuia.

În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea bărbatului, care urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, potrivit antena3.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories