Legalizarea canabisului, o alternativă pentru România? Cum se poate reduce consumul de droguri

Consumul anumitor droguri a început să fie legalizat în tot mai multe state europene. Ultima țară care a luat această decizie este Germania, unde, din data de 1 aprilie, s-a oficializat legalizarea consumului, în scop recreațional, și plantării de canabis în rândul persoanelor majore.

În prezent, șapte state din Europa au legalizat consumul de canabis. Acestea sunt: Olanda, Spania, Portugalia, Cehia, Malta, Elveția și Germania. „De ce? Pentru că uite, cu toate eforturile, nu reușești să ții în frâu acest fenomen. Nu că nu reușești, el explodează și nu numai la noi”, a explicat Marius Oprișan, directorul Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța.

Potrivit ultimului Raport Mondial referitor la consumul de droguri, se pare că în ultimul deceniu s-a înregistrat, la nivel global, o creștere de 23% a consumului de droguri, iar a traficului de aproape trei ori.

Astfel, tot mai mulți cetățeni, printre care și români, solicită legalizarea consumului de droguri, dând ca exemplu statele în care această decizie a adus multe beneficii.

Marius Oprișan a menționat că un prim avantaj al scoaterii la suprafață a fenomenului este ținerea unei evidențe: „În momentul în care cumperi, i se scanează actul de identitate”. Un alt beneficiu, invocat în principal de susținătorii legalizării substanțelor, dar confirmat și de directorul Equitas Constanța, se referă la veniturile mari care pot veni la bugetul de stat. „Sunt foarte mulți bani care vin la stat, iar aceste fonduri pot fi gestionate foarte bine. De exemplu, în Olanda, o parte din aceste fonduri se duc pe centre de tratare și sunt foarte dezvoltați pe partea asta”, a mai explicat Marius Oprișan.

„Legalizarea drogurilor crește și siguranța consumului, adică se știe cu siguranță că este canabis și nu ce se ia de la colțul străzii”, a mai explicat el.

Conform acestuia, cei care vând substanțe în cartier „bagă tot felul de prostii” în doze, pentru a le înmulți.

Ce spun specialiștii despre efectele legalizării

Potrivit psihologilor și psihiatrilor specializați în domeniul consumului de substanțe, legalizarea drogurilor îi împiedică pe cei care se confruntă cu dependența să se lase de consum. „El îți vine la terapie, după care iese și se duce înapoi la droguri. Aici e cam ca la alcool”, a explicat directorul Equitas Constanța, menționând și că persoanele care sunt dependente de alcool sunt mai greu de tratat, deoarece sunt „ispite” peste tot, de la evenimente sociale, la spații publice, iar băuturile alcoolice sunt ușor de procurat.

Centrele de reabilitare din România

În ceea ce privește centrele de reabilitare din țară, există destul de multe instituții, atât în mediul privat, cât și în sistemul de stat, însă acestea duc lipsă de personal, sau serviciile oferite depășesc bugetul multor cetățeni.

Astfel, în centrele de stat ale Agenției Naționale Antidrog, „echipele terapeutice ar trebui să fie formate din medic, asistent social și psiholog”, însă aceste echipe nu sunt complete în toată țara. De exemplu, în Tulcea se află doar un psiholog, iar medicul și asistentul social trebuie să se deplaseze din Constanța, unde echipa este completă.

Totuși, persoanele care se află într-o situație disperată, de exemplu dacă au făcut o supradoză și se simt rău, se pot duce la spital, la secția Primiri Urgențe, pentru a beneficia de ajutor medical de specialitate.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories