Odată cu terminarea lucrărilor de reabilitare a marilor bulevarde, traficul din Constanța a început să se decongestioneze ușor, ușor, fiind însă în continuare probleme în anumite zone ale orașului, acolo unde mai răsare câte un mic șantier. În aceste condiții, nervii constănțenilor sunt întinși la maxim, și cum fiecare dintre noi este grăbit mereu, nu puține sunt cazurile în care se ajunge la violență în trafic. Astfel, marți, 2 aprilie a.c., pe bulevardul Mamaia, un șofer era cât pe ce să fie linșat de către un alt participant la trafic, participant care în nenumărate rânduri i-a tăiat fața și care în punctul culminant al crizei de nervi, coboară hotărât să-și arate mușchii, lovind de câteva ori mașina șoferului.Șoferul nervosHaos în traficul din Constanța! Un șofer care conducea un autoturism marca Dacia pe bulevardul Mamaia din Constanța a făcut show cu modul său de a conduce agresiv. Mai mult, a coborât la unul dintre șoferii aflați în trafic făcând scandal, adresând injurii și chiar fiind la un pas de a sări la bătaie. Limbajul licențios și comportamentul agresiv folosit de șoferul autoturismului este de condamnat. Cel care a filmat cu ajutorul unei camere de bord a decis să facă totul public pentru ca organele de poliție să se sesizeze cu privire la acest aspect. Totul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 2 aprilie a.c..Șoferul nervos„Conduceam pe Soveja, iar individul mi-a tăiat odată fața. L-am claxonat, am intrat pe Mamaia, am încercat să trec de el, a frânat, a început să mă înjure. Am plecat de pe loc, am mai mers puțin și mi-a tăiat fața. A coborât din mașină, a început să mă înjure, să lovească mașina, a dat cu piciorul în roată și și-a aruncat mucul de țigară în gemul mașinii”, a declarat pentru Replica șoferul păgubit. În 2022 Guvernul a decis prin modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice că agresivitatea la volan se definește prin:Sancțiunile pentru comportamentul agresiv în trafic se referă la amenzi cuprinse între 580 și 725 lei (clasa a II-a de sancţiuni) şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.Dacă din cauza comportamentului agresiv a avut loc un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenda va fi între 870 și 1.160 lei (clasa a III-a de sancţiuni). Dreptul de a conduce poate fi suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.Video:
in
Constanta
La un pas de bătaie! Au cedat nervii pe bulevardul Mamaia. Vezi de ce! Video
Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.