Kamara, păcălit la un eveniment caritabil ținut pentru fiul său

Deși Kamara apare mai mereu cu zâmbetul pe buze în fața fanilor săi, este cât se poate de serios când vine vorba de fiul său. Micuțul Leon, în vârstă de 8 ani, se confruntă cu mari probleme de sănătate, fiind diagnosticat chiar de la naștere cu tetrapareză spastică. El a ajuns de opt ori pe masa de operație, iar tratamentul este destul de costisitor, astfel că artistul a organizat de multe ori evenimente caritabile pentru a strânge banii necesari. Însă, după un concert, Kamara a rămas cu un gust amar.Kamara și LeonPentru a-și ajuta cât mai mult băiețelul, Leon, diagnosticat chiar de la naștere cu tetrapareză spastică, Kamara a apelat de multe ori la bunăvoința oamenilor, organizând evenimente caritabile în cadrul cărora să strângă sumele necesare pentru operații și tratament. Din păcate, unul dintre aceste concerte îi va rămâne întotdeauna în memorie.Artistul a fost dezamăgit de rezultat, după ce a fost păcălit. Se pare că, deși au fost adunați mulți bani din sponsorizări și donații, cântărețul nu a ajuns în posesia sumelor. „Pe lumea aceasta sunt mulți care profită de evenimentele caritabile. Se fac multe evenimente caritabile, și unii profită ori de organizare, să-și tragă ceva pe lângă, ori pur și simplu nu mai dau banii. Eu am pățit treaba asta cu Leon la un eveniment. Organizatorii au venit la mine și mi-au spus: «Aceștia sunt toți banii». I-am spus: Tu glumești? Am văzut câtă lume a fost și ce s-a întâmplat”, a mărturisit Kamara, pentru cancan.ro.Dezamăgit și totodată uimit de atitudinea persoanelor respective, Kamara a dezvăluit că și-a învățat lecția și nu mai are încredere în nimeni: „Am rezolvat cât s-a putut rezolva apoi. Am căutat unii dintre organizatorii care nu erau cei care au luat banii să compenseze situația ca să nu-și păteze numele. Nu era vina lor, doar că ei erau în față. Consider că mereu trebuie să fim atenți la oamenii care fac lucruri de genul acesta că sunt mulți escroci pe lumea asta”, citează click.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories