În ultimele 24 de ore, poliţiştii au desfășurat acțiuni cu efective mărite, au intervenit la peste 100 de solicitări ale cetăţenilor şi au constatat 176 de contravenții.Astfel, aproximativ 330 de poliţişti din structurile operative au acţionat pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 129 de evenimente, dintre care 117 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.Polițiștii au organizat, în sistem integrat cu jandarmii, 58 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 176 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 71.000 de lei.Poliţiştii rutieri au acţionat și pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 14 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise.De asemenea, au fost oprite din a circula 6 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 29 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate 431 de persoane și verificate 226 de vehicule.Totodată, 184 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 28 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.În cadrul activităților desfășurate, au constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere.Astfel, la data de 1 iunie a.c., în jurul orei 16.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un minor, de 15 ani, care a condus un autoturism, pe strada Narciselor din comuna Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 15.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 46 de ani, ar fi condus un vehicul și, la efectuarea manevrei de mers înapoi, ar fi accidentat un minor, de 5 ani, care ar fi traversat prin spatele vehiculului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Primăverii din comuna Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.Sursă: IPJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu
in
Actualitate
Județul CONSTANȚA: Aproape 180 de amenzi aplicate, 14 șoferi lăsați fără permis și 5 infracțiuni constatate de polițiști


Radio Constanta
Radio Constanta a fost infiintat la 21 ianuarie 1990. Ne ascultați pe 100,1 FM, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea si 106,2 FM Sulina, 909 și 1530 AM
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.