Ieri, 13 iunie, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța au capturat un șarpe, cu o lungime de 1,5 m, care se cățăra pe copacul dintr-o curte din Costinești.
Jandarmii au eliberat reptila în meiul său natural, de unde nu prezintă un pericol pentru cetățeni.
Potrivit IJJ, apelurile cu privire la prezența șerpilor s-a îndesit, ajutorul autorităților fiind solicitat aproape zilnic în această speță.
„Deși șerpii capturați nu au fost din categoria celor veninoși, le recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul jandarmilor în astfel de situații și să nu încerce să intervină singuri. Manipularea necorespunzătoare a șerpilor sau a altor animale sălbatice poate duce la incidente neplăcute”, au transmis jandarmii constănțeni, prin intermediul unui comunicat de presă.