Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli din lume şi este răspândită atunci când o persoană infectată respiră, tuşeşte sau strănută, susţin specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care atenţionează că virusul rămâne activ şi contagios în aer sau pe suprafeţe infectate timp de până la 2 ore.”În luna aprilie a acestui an, sub sloganul “Spune NU rujeolei, spune DA vaccinării!” ne îndreptăm atenţia către una dintre cele mai sigure metode prin care ne putem proteja împotriva bolilor grave – imunizarea prin vaccinare. (…) Dezvoltarea vaccinurilor, prin imunizarea activă, a oprit răspândirea infecţiilor, a salvat vieţi, a eliminat şi chiar a eradicat în anumite regiuni ale lumii unele boli grave. Cu toate acestea, în prezent, întreaga lume se confruntă cu o creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă. Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli din lume, răspândită atunci când o persoană infectată respiră, tuşeşte sau strănută. Virusul rămâne activ şi contagios în aer sau pe suprafeţe infectate timp de până la 2 ore”, afirmă INSP.Luna aprilie este luna naţională a informării despre vaccinare.Potrivit sursei citate, orice persoană care nu este imună se poate infecta, erupţia cutanată proeminentă fiind cel mai vizibil simptom, iar cazurile grave pot include orbire, encefalită, diaree severă şi deshidratare asociată, infecţii ale urechii şi pneumonie.Conform specialiştilor, copiii mici nevaccinaţi şi femeile însărcinate nevaccinate prezintă cel mai mare risc de complicaţii severe ale rujeolei. Infecţia cu rujeolă slăbeşte sistemul imunitar şi îl poate face “să uite” cum să se protejeze împotriva altor infecţii comune, lăsând mai ales copiii extrem de vulnerabili.”Rujeola este o boală care poate fi prevenită prin vaccinare. Imunizarea prin vaccinare este cea mai sigură modalitate de a proteja copiii de această boală potenţial periculoasă. Sunt necesare eforturi urgente de vaccinare pentru a opri transmiterea. Este vital ca toate ţările să fie pregătite să depisteze rapid şi să răspundă în timp util la focarele de rujeolă, care ar putea pune în pericol progresul către eliminarea acesteia”, afirmă aceeaşi sursă.În prezent, Regiunea OMS Europa se confruntă cu o creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă. 58.114 cazuri de rujeolă au fost raportate de 41 dintre cele 53 de state membre ale regiunii, în anul 2023, cu o creştere de peste 60 de ori comparativ cu anul 2022 în care au fost raportate 942 de cazuri.98% dintre aceste cazuri (57.111) au fost raportate de 10 ţări, printre care se află şi România.”Creşterea cazurilor s-a accelerat în ultimele luni, iar această tendinţă este de aşteptat să continue în regiune, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a preveni răspândirea”, mai afirmă INSP, scrie Agerpres.
in
Sanatate
INSP: Rujeola – una dintre cele mai contagioase boli din lume
Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.