Conform unor surse, șoferul decedat care a provocat accidentul mortal cu TIR-ul pe DN 2A a fost condamnat în anul 2020 pentru că a condus fără permis și având alcoolemie, și cu numere false, acesta primind pedeapsa cu „asistare zilnică”, iar în anul 2022 a fost condamnat pentru că a condus fără permis și a primit aceeași pedeapsă cu „asistare zilnică”.
Reamintim că, la data de 6 februarie 2024, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, a avut loc un accident rutier, conform Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 20 de ani, și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 56 de ani.
Ambele vehicule ar fi circulat în aceeași direcție.
În urma accidentului rutier au decedat conducătorul auto și un bărbat, de 21 de ani, pasager în autoturism.
Bărbatul aflat la volanul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
Din verificările efectuate a rezultat că șoferul autoturismului nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și:
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe DN2A! Șoferul autoturismului nu avea permis de conducere (GALERIE FOTO+VIDEO)