Încep alegerile la USR! Stelian Ion nu își susține colegul de la Constanța și nici pe Lasconi. Este în „tabăra” lui Seidler

Primul tur al alegerilor pentru preşedinţia USR are loc luni şi marţi. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia formaţiunii, după decizia lui Cătălin Drulă de a se retrage din funcţie, în urma rezultatelor slabe înregistrate a alegerile din 9 iunie.

USR anunţă că în 24 şi 25 iunie are loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. După alegerea preşedintelui USR, va fi stabilit noul Birou Naţional al USR, prin vot al delegaţilor la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat de preşedintele Cătălin Drulă pentru 29 iunie.

Lista candidaţilor validaţi:

1. Elena Lasconi – 52 ani, Câmpulung, Argeş. Elena Lasconi este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect major de infrastructură pentru a obţine fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani. Elena Lasconi activează în filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.

2. Cristian Seidler – 43 ani, Sector 5, Bucureşti. Cristian Seidler este deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. În primul său mandat de deputat, a iniţiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a obţinut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaţilor la stat. Înainte de a deveni parlamentar, a urmat cursuri în domeniul resurselor umane şi a avut o carieră de peste 10 ani în această branşă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea (2003) şi a fost liderul studenţilor la drept din ELSA România. Cristian Seidler activează în filiala USR Sector 5, fiind membru din 2016.

3. Radu Hossu – 38 ani, Braşov. Radu Hossu are o experienţă de peste 10 ani în marketing comercial şi de opt ani în comunicare şi consultanţă politică. S-a implicat activ în sprijinirea Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia, prin relatări de pe front şi prin ajutoare pentru civilii şi militarii ucraineni. Pentru implicarea sa, a fost decorat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi de Armata Ucraineană. A fost preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Braşov şi a fost implicat, de asemenea, în organizarea la Braşov a protestelor în cazurile tragediei de la Colectiv şi a OUG 13. Radu Hossu activează în filiala USR Braşov, fiind membru din 2020.

4. Vasile Dincă – 51 ani, Floreşti, Cluj. Vasile Dincă are mai mulţi ani de experienţă în consultanţă politică şi a contribuit la dezvoltarea unor baze de date esenţiale pentru campanii electorale şi a unui call center. Implicarea sa politică a fost marcată de un angajament constant faţă de integritate, de onestitate şi de o susţinere permanentă pentru promovarea transparenţei, a corectitudinii şi a binelui comun. Vasile Dincă activează în filiala USR din comuna Floreşti, judeţul Cluj, fiind membru din 2019.

5. Luiza Oancea – 33 ani, Marea Britanie, Diaspora. Luiza Oancea este licenţiată în managementul afacerilor. După încheierea studiilor, a lucrat în domeniul marketingului şi are mai mulţi ani de experienţă în resurse umane. În prezent lucrează ca responsabil social media şi marketing la Atlantic London, o companie care oferă servicii de consultanţă celor care vor să studieze în Marea Britanie. Luiza Oancea activează în filiala USR Diaspora, fiind membră din 2024.

6. Vasile Gabriel Filip – 46 ani, Constanţa. Vasile Gabriel Filip este expert IT certificat. A avut mai multe funcţii în acest domeniu, de la poziţii de execuţie la funcţia de director, şi a activat, de asemenea, ca antreprenor. A avut proiecte în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Republica Moldova şi în străinătate. Este absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, fiind inginer în Electromecanică Navală. Vasile Gabriel Filip activează în filiala USR Constanţa, fiind membru din 2019.

Trei tabere din USR vor concura pentru Biroul Naţional, forul colectiv de conducere al partidului. Pe lista Elenei Lasconi pentru Biroul Naţional vor candida nume ca Lucian Stanciu-Viziteu, Claudiu Năsui, Cristina Prună şi Radu Mihaiu. Gruparea rivală reuneşte lideri influenţi în partid, ca Vlad Voiculescu, Dominic Fritz sau Clotilde Armand şi, posibil, Allen Coliban. Fostul primar al Braşovului are de ales între a merge cu o listă proprie sau a candida alături de Vlad Voiculescu. A treia tabără este grupată în jurul lui Cristian Seidler şi reuneşte foşti „nicuşoristi”. De asemenea, Ionuţ Moşteanu va candida pentru un loc în BN, fie pe listă cu Seidler, fie separat, susţin surse din conducerea USR pentru News.ro.

Dincolo de alegerea noului preşedinte al USR, cursă în care Elena Lasconi pleacă favorită, Congresul partidului va alege şi noul Birou Naţional, format din 24 de membri, care poate bloca deciziile preşedintelui. Spre exemplu, în februarie 2022, disputa dintre Biroul Naţional şi preşedinte a dus la demisia lui Dacian Cioloş din fruntea USR. Acum, Elena Lasconi ameninţă că nu va accepta să candideze la alegerile prezidenţiale dacă nu va avea majoritate în Biroul Naţional.

Preşedintele partidului este ales cu votul tuturor membrilor, însă componenţa  Biroului Naţional este stabilită de Congres, prin votul delegaţilor. Vor exista mai multe liste de candidaţi pentru BN.

Pe lista Elenei Lasconi se vor regăsi primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, deputatul Cristina Prună şi, probabil, primarul învins al Sectorului 2 Radu Mihaiu. „Vlad Voiculescu şi Radu Mihaiu sunt rivali în partid, chiar dacă amândoi fac parte din filiala Bucureşti. Sunt din tabere diferite, deci nu pot fi pe aceeaşi listă”, au explicat surse din partid pentru News.ro.

De partea cealaltă, Vlad Voiculescu a strâns în echipa sa mai multe nume cu greutate: primarul Timişoarei, Dominic Fritz, primarul învins al Sectorului 1, Clotilde Armand, parlamentari ca Oana Ţoiu şi Oana Murariu. “E posibil ca pe lista lui Vlad Voiculescu să candideze şi Allen Coliban”, susţin sursele citate. Primarul învins al Braşovului ia în calcul şi opţiunea de a merge cu o listă proprie pentru BN. “Lista lui Voiculescu e foarte puternică, iar organizaţia pe care o conduce, Bucureşti, are foarte mulţi delegaţi. Trebuie spus că USR Bucureşti a învins PSD şi PNL în Capitală obţinând mai multe voturi decât în 2020. Sigur că un merit important a avut şi Nicuşor Dan, care e asociat cu USR, dar Vlad Voiculescu, personal, a ieşit întărit din aceste alegeri”, explică surse din conducerea USR. În schimb, rivalii din partid numesc tabăra lui Voiculescu drept “lista penalilor”, aluzie la dosarele penale în care sunt implicaţi Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand.

Cristian Seidler, candidat la şefia partidului, va veni şi cu o listă pentru BN, pe care se vor regăsi fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, şi parlamentari ca Silviu Dehelean şi Cristian Ghica. „Din tabăra Seidler fac parte “nicuşoristii”, apropiaţii lui Nicuşor Dan, deşi unii dintre ei au mai schimbat taberele în decursul anilor. Însuşi Seidler a fost nicuşorist, apoi a trecut în “teamBarna”, ca azi să revină la statutul iniţial”, susţin sursele citate.

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al partidului şi liderul parlamentarilor USR, ar putea veni cu o listă proprie pentru BN. Moşteanu conduce şi organizaţia USR Argeş, din care face parte şi Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel. Însă Lasconi a refuzat să facă echipă cu Moşteanu, pe motiv că este unul din apropiaţii lui Cătălin Drulă, Dan Barna şi Cristian Ghinea, pe care-i consideră vinovaţi pentru scorul slab obţinut de USR la ultimele alegeri. De asemenea, există şi varianta în care Ionuţ Moşteanu să candideze pe lista lui Cristian Seidler pentru BN.

Cătălin Drulă, Dan Barna, Cristian Ghinea şi Vlad Botoş, nucleul-dur al echipei care a condus USR în ultimii ani, nu vor candida pentru un loc în Biroul Naţional la alegerile de sâmbăta viitoare.

Sursa: TomisNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories