În noaptea de 4 spre 5 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 37 de ani, respectiv 49 de ani.motorinăAceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.Astfel, cei doi ar fi sustras aproximativ 200 de litri de motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe D.N. 39, al cărui șofer se afla în timpul legal de odihnă.Ulterior, ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism.La scurt timp după aceea, vehiculul a fost interceptat între localitățile Cumpăna și Lazu.Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite opt recipiente din plastic ce conțineau motorină ce ar fi fost sustrasă, precum și opt recipiente din plastic goale.Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică.Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
in
Constanta
Hoți de motorină, prinși de polițiștii constănțeni
Replica de Constanta
Replica de Constanta. Cotidian de atitudine bine informat
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.