Grindeanu (Transporturi): „Nu e o problemă să continuăm de la Mangalia până în Vamă cu autostrada, ba chiar suntem obligaţi să facem”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că autostrada spre litoral va merge până în vama cu Bulgaria, acest ultim tronson urmând să fie construit în faza a doua a proiectului. Alternativa Techirghiol are ca sursă de finanţare Programul Operaţional de Transport. Întrebat de ce autostrada spre litoral se opreşte la Olimp şi de ce nu ajunge până în vama cu Bulgaria, Sorin Grindeanu a răspuns că acest tronson va fi construit în etapa a doua.

„Mi-aş dori ca ăştia 30 de kilometri care sunt până la Mangalia, dacă nu mă înşel, să decurgă foarte repede, să avem constructori foarte buni, nu e o problemă să continuăm de la Mangalia până în vamă, ba chiar suntem obligaţi să faceml în faza a doual şi acest lucru. Va trebui să legăm… şi bulgarii vor trebui să vină cu autostrada care să lege România de Grecia, portul Alexandropolis şi e o lucrare, această autostradă, strategică, atât pentru noi, cei din UE, cât şi pentru cei din NATO şi ştiţi acest lucru, a fost anunţat. Noi facem primii paşi înaintea celor de la sud şi avem această licitaţie deja lansată. Faza a doua va însemna şi de la punctul acesta de la Mnagalia, până în vamă, că va trebui să se continue în jos”, a explicat Grindeanu.

 Întrebat, de asemenea, ce sursă de finanţare are Alternativa Techirghiol, Grindeanu a spus că este vorba de bani europeni.

„Am lansat o licitaţie, cei care pot să facă această lucrare mai ieftin, e foarte bine, nu fac decât să mă bucure pentru că se duce estimarea în jos. Aştept companii să vină cu oferte, să fie în stare să facă această licitaţie la preţ mai mic. Programul Operaţional Transport este sursa de finanţare”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Guvernul a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol, o investiţie de 5,74 miliarde de le. Obiectivul cu o lungime de 30,59 kilometri, pentru care a fost obţinut deja Acordul de Mediu va fi construit la profil de autostradă şi va asigura conexiunea între Centura Constanţa (A4) şi sudul litoralului românesc.

Sursa: TomisNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories