GREVĂ ÎN EDUCAȚIE / Purtătorul de cuvânt al instituției, precizări importante, în această dimineață

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, subliniază că, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor dintre Guvern şi sindicate, majorarea salarială acordată angajaţilor din sistemul de educaţie reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic începând cu 1 ianuarie 2024.

Cărbunaru a venit, vineri dimineaţă, cu o serie de clarificări pe acest subiect, arătând că Guvernul a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, prin OUG 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

“Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat”, a precizat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, în nota de fundamentare amintită se menţionează că, în noua lege a salarizării, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, “salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an; 30% în al doilea an; 30% în al treilea an”, citează Agerpres.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
12:20 am, septembrie 10, 2024
temperature icon 18°C
cer fragmentat
Humidity 73 %
Pressure 1009 mb
Wind 9 Km/h
Wind Gust: 10 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:39 am
Sunset: 7:25 pm
Close

Close
Navigation
Categories