Grevă de avertisment în sistemul sanitar. Membrii Federației Solidaritatea Sanitară vor ieși mâine, în fața spitalelor

Grevă de avertisment, mâine, în sistemul sanitar! De la ora 12.00 – la 13.00, membrii Federației Solidaritatea Sanitară vor ieși în fața unităților sanitare. Medici, asistenți medicali, infirmieri sau personal TESA, aceștia cer creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25% în anul 2024, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază și acordarea indemnizației de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie.La Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, cei mai mulți angajați sunt membri ai Federației Solidaritatea Sanitară. Liderul sindicatului de aici, Mihaela Ianuș, explică de ce majorarea salariilor cu 20%, stabilită luna trecută printr-o ordonanță de Guvern, nu îi mulțumește pe angajații din sistemul sanitar.Vor protesta membrii de sindicat aflați în pauza de masă sau în ziua liberă, astfel încât asistența medicală să poată fi acordată fără întreruperi, iar pacienții să nu aibă de suferit.Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România 

Sursa: RadioConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:06 pm, aprilie 24, 2024
temperature icon 14°C
cer acoperit de nori
Humidity 72 %
Pressure 1005 mb
Wind 12 Km/h
Wind Gust: 12 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:06 am
Sunset: 8:00 pm
Close

Close
Navigation
Categories