Gimnastica românească încă îşi caută echipa feminină pentru JO de la Paris 2024

România a fost odinioară o forţă a gimnasticii mondiale. Am fost chiar cei mai buni, am dat ora exactă. Din păcate, vremurile s-au schimbat, şi nu în bine, am coborât de pe podium şi nu am depăşit perioada căutărilor. Cu cine vom „defila” la Paris, ce-om mai face pe acolo, rămâne de văzut, speranţa moare ultima!

Opt gimnaste, printre care constănţencele Andreea Preda şi Maria Ceplinschi, au participat la cea de-a doua etapă de selecţie pentru stabilirea componenţei echipei care va reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

În Sala Polivalentă din Bucureşti, sportivele au concurat pe acelaşi tip de aparate ca la Paris, iar rezultatele au fost următoarele:

1. Amalia Ghigoarţă – 51.150 (sărituri – 12.900, paralele – 13.000, bârnă – 12.750, sol – 12.500);

2. Andreea Preda – 48.850 (sărituri – 12.750, paralele – 12.350, bârnă – 11.750, sol – 12.000);

3. Ella Oprea Creţu – 46.950 (sărituri – 13.050, paralele – 11.800, bârnă – 10.200, sol – 11.900);

4. Maria Ceplinschi – 41.350 (sărituri – 11.950, paralele – 8.950, bârnă – 9.800, sol – 10.650).

Amalia Puflea a concurat la sărituri (13.150) şi sol (11.300) constănţeanca, constănţeanca Sabrina Voinea Maneca la paralele (7.750) şi la bârnă (13.350), Ana Maria Bărbosu la paralele (13.550), iar Lilia Cosman la sol (13.000).

Pentru Maria Ceplinschi, a fost prima competiţie după accidentarea de la Rimini, din acest motiv notele sale fiind mult sub potenţialul real.

Pe de altă parte, graţie rezultatelor obţinute la Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, Sabrina Voinea Maneca, Ana Maria Bărbosu şi Lilia Cosman au asigurat locul în echipă.

Sâmbătă, 29 iunie, în cadrul RomGym Trophy, va avea loc ultima verificare. Conform criteriilor de selecţie ale Federaţiei Române de Gimnastică, semnate şi agreate de toţi antrenorii, se vor lua în calcul cele mai bine două concursuri (la individual compus) dintre cele trei, pentru fiecare sportivă.

Curs dedicat gimnasticii acrobatice

30 de antrenori şi sportivi au ignorat canicula şi au participat, timp de două zile, la cursul organizat de European Gymnastics pentru gimnastica acrobatică. Au fost abordate metodologia de învăţare a elementelor şi pregătirea fizică generală, specifică în gimnastica acrobatică.

La prelegerile susţinute de Nikolay Ivanov, membru în Comitetul Tehnic pentru gimnastica acrobatică din cadrul European Gymnastics, au fost prezenţi reprezentanţi ai cluburilor ACS „Luisa Dedu” Gymnastics, ACS Honey Bears Club, Liceul Româno Finlandez, CSS 2 Bucureşti, CSS 1 Constanţa, ACS Aerostar „Mădălina Barbu”, ACS Glorio Sport, ACS Jolie Sport Club.

Pentru a doua oară în România, Nikolay Ivanov le-a oferit cursanţilor acces la Educational Platform Tool, un instrument creat de Comitetul Tehnic al gimnasticii acrobatice pentru dezvoltarea acestei discipline în cât mai multe ţări. 

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories