Gigantul Pfizer renunţă la o pilulă de slăbit din cauza efectelor secundare

Grupul farmaceutic Pfizer a anunţat că va opri dezvoltarea unei pilule experimentale pentru slăbit cu administrare de două ori pe zi, din cauza efectelor secundare, după ce pacienţii obezi care au luat medicamentul au pierdut în greutate semnificativ, dar au avut dificultăţi în tolerarea medicamentului într-un studiu clinic aflat în stadiu intermediar, transmite CNBC, conform news.ro.Studiul de fază a doua al Pfizer cu pilula administrată de două ori pe zi a urmărit aproximativ 600 de adulţi obezi care nu aveau diabet de tip 2. Studiul a examinat efectul medicamentului asupra pierderii în greutate după 26 sau 32 de săptămâni, în doze diferite, variind de la 40 miligrame la 200 miligrame.La fel ca Wegovy şi Ozempic de la Novo Nordisk, pilula Pfizer funcţionează prin imitarea unui hormon produs în intestin numit GLP-1, care semnalează creierului când o persoană este sătulă. Pfizer a spus că studiul pe danuglipron a îndeplinit obiectivul principal de a demonstra reduceri ”semnificative statistic” ale greutăţii corporale.Pacienţii care au luat pilula de două ori pe zi au pierdut în medie 6,9% până la 11,7% din greutatea corporală la 32 de săptămâni şi de la 4,8% la 9,4% la 26 de săptămâni. Între timp, pacienţii cărora li sa administrat placebo au câştigat 1,4% din greutatea lor corporală la 32 de săptămâni şi 0,17% la 26 de săptămâni. La ajustarea pentru diferenţa dintre creşterea în greutate observată la pacienţii care au luat placebo, pilula Pfizer cu administrare de două ori pe zi a provocat o scădere în greutate de 8% până la 13% în medie la 32 de săptămâni şi de la 5% până la 9,5% la 26 de săptămâni.Compania a spus că s-au observat rate mari de evenimente adverse în rândul pacienţilor din studiu, până la 73% având greaţă, până la 47% vărsături şi până la 25% având diaree.Potrivit Pfizer, mai mult de 50% dintre pacienţi au încetat să ia pilula, în cazul tuturor dozelor, comparativ cu aproximativ 40% dintre cei cărora li s-a administrat placebo.Nu au fost observate noi probleme de siguranţă, iar danuglipron nu a fost asociat cu creşterea enzimelor hepatice, cum ar fi cealaltă pastilă de slăbit întreruptă de Pfizer.Datele din studiul de faza a doua vor fi prezentate la o viitoare conferinţă ştiinţifică sau publicate într-un jurnal evaluat de colegi.Acţiunile Pfizer au scăzut vineri cu peste 6% după ce grupul a anunţat rezultatele testului. Cu toate acestea, datele despre medicamentul cu adminsitrare de două ori pe zi reprezintă o lovitură pentru speranţele Pfizer de a câştiga un segment de 10 miliarde de dolari din piaţa în plină expansiune a medicamentelor pentru slăbit, despre care CEO-ul Albert Bourla a spus că ar putea creşte la 90 de miliarde de dolari.Compania pariază pe o pastilă de slăbit de succes pentru a o ajuta să îşi revină după scăderea cererii pentru produsele sale pentru Covid şi o scădere a preţului acţiunilor cu aproximativ 40% în acest an.Dar investitorii au fost pesimişti cu privire la potenţialul Pfizer în domeniul medicamentelor de slăbit, deoarece compania a abandonat în iunie o pastilă diferită cu adminsitrare o dată pe zi şi a continuat cu danuglipron, care este mai puţin atractiv.Acum, datele de vineri pun Pfizer şi mai mult în urma jucătorilor dominanţi pe piaţa medicamentelor pentru slăbit, Eli Lilly şi Novo Nordisk, care se întrec pentru a dezvolta versiuni de pilule ale lor de succes pentru pierderea în greutate şi injecţiile pentru diabet, citează stiripesurse.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
1:44 pm, februarie 25, 2024
temperature icon 14°C
cer acoperit de nori
Humidity 79 %
Pressure 1017 mb
Wind 25 Km/h
Wind Gust: 37 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:50 am
Sunset: 5:46 pm
Close

Close
Navigation
Categories